
La 27 ianuarie, curent, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM în comun cu Fundaţia „PRISA”, a organizat o masa rotundă cu genericul „ Problemele şi consecinţele creşterii preţurilor şi tarifelor în Republica Moldova”.
La dezbateri au participat reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Ministerului Sănătăţii, Biroului Naţional de Statistică, FISM, Agenţiei pentru Transfer tehnologic şi inovaţional, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Inspectoratului Fiscal principal de Stat, Agenţiei Naţionale pentru reglementarea energetică, Centrului de combatere a crimelor economice şi corupţiei, ASEM, USM, UTM, de asemeni au fost prezenţi şi experţi independenţi.
Cостояниe ценообразования в Республике Молдова
Impactul preturilor asupra economiei naţionale
În condiţiile actualei conjuncturi ale economiei mondiale concurenţa reprezintă un adevărat generator al performanţei economice a agenţilor economici, iar competitivitatea – un factor cheie al succesului în lupta concurenţială. Într-adevăr competitivitatea a devenit pe perioada ultimelor decenii un concept pe larg discutat. În acelaşi timp reprezentanţii sferei ştiinţifice nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte definirea acestui concept, factorii care o determină, indicatorii utilizaţi pentru măsurarea acesteia. Au fost elaborate multiple studii de către economiştii străini, inclusiv la nivel mondial sunt anual publicate rapoarte, care au drept scop compararea mediului de afaceri şi al competitivităţii în diferite ţări.
Deşi, conceptul de competitivitate este utilizat în diverse contexte şi nenumărate cazuri de către economiştii naţionali, studiile efectuate la acest subiect sunt încă relativ limitate. Astfel, ţinând cont de cele spuse şi de dificultăţile cu care se confruntă economia naţională, acest studiu are drept obiectiv principal clarificarea conceptului de competitivitate, prin studierea literaturii existente în domeniu şi analiza performanţelor exporturilor ca indicator al competitivităţii naţionale şi sectoriale. Acest studiu, prezintă interes, în contextul în care dezvoltarea economiei naţionale are la bază un model deficient bazat pe consum şi necesită o reorientare spre dezvoltarea exporturilor şi atragerea ISD.

În data de 11 ianuarie 2011, în sala Bibliotecii Centrale a AŞM, a avut loc Adunarea anuală a Secţiei de Ştiinţe Exacte şi Economice. La şedinţă au fost prezenţi Preşedintele AŞM, academicianul Gheorghe Duca, Prim-vice-preşedintele AŞM, academicianul Teodor Furdui, Vice-preşedintele AŞM, m.c. Ion Tighineanu, Vice-ministrul economie, dr. Sergiu Ciobanu, precum şi alţi savanţi din mediul academic. În cadrul Secţiei au prezentat rapoarte de activitate 12 instituţii de profil, printre care s-a numărat şi Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică.
Dl Tudor Bajura, Vice-directorul IEFS, a acordat un interviu revistei de profil economic „Profit” cu subiectul „Business mare în agricultură?”.
În rezultatul parcelării terenurilor agricole la începutul anilor 90 ai secolului trecut, agricultura Republicii Moldova a devenit una extrem de fărîmiţată. În consecinţă, la moment în agricultură sunt antrenaţi circa 500 mii de agenţi economici mici şi mijlocii care, cu regret, nu sunt în stare să asigure securitatea alimentară a ţării, fără a mai vorbi de export. În opinia expertului intervievat, soluţia este una – crearea business-ului mare în agricultură.
Vezi aici interviul integral: [attachment=3]


La 17 decembrie curent, în incinta Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM a avut loc masa rotundă cu genericul „Depăşirea consecinţelor crizei financiar-economice şi perspectiva restabilirii potenţialului economic al Republicii Moldova”. La dezbateri au participat reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Biroului Naţional de Statistică, IDIS „Viitorul”, „Expert Grup”, MIEPO, Logos-Press, Camera de Comert, cercetătorii din mediul academic şi experţi din domeniu, etc.

La 16 decembrie curent, în incinta Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM a avut loc masa rotundă cu genericul „Analiza multifactorială a indicatorilor principali ai securităţii demografice”.
La dezbateri au participat reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Biroului Naţional de Statistică, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, IEFS, FISM, Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice, ASEM, Institutului de Matematică şi Informatică, etc.

La 10 decembrie curent, în incinta Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM a avut loc masa rotundă cu genericul „Impactul prestaţiilor sociale asupra reducerii sărăciei familiilor”. La dezbateri au participat reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Economiei, Biroului Naţional de Statistică, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, cercetători din mediul academic şi experţi din domeniu.
Pe data de 8 decembrie 2010, în cadrul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică a avut loc masa rotundă cu genericul „Analiza şi evaluarea securităţii alimentare în contextul aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova”
Evenimentul a fost deschis de către Alexandru Stratan, dr. hab., dir. IEFS, care a avut un cuvânt de salut. Dl. Victor Moroz, dr., şef secţia „Economia agro-alimentară şi dezvoltare rurală”, IEFS a prezentat o comunicare cu tema „Politici de securitate alimentară în contextul aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova”. Dlui a menţionat că au fost identificate tendinţele macroeconomice de dezvoltare şi evoluţie a rolului sectorului agro-alimentar în economia naţională. De asemenea, a fost evaluat potenţialul bio-climatic al Republicii Moldova, precum şi starea actuală a sectorului agro-alimentar. În baza datelor despre comerţul extern al Republicii Moldova şi al ţărilor limitrofe a fost efectuată analiza competitivităţii sectorului agro-alimentar al Republicii Moldova. Au fost evaluate principalele aspecte ale sistemului de securitate alimentară, inclusiv siguranţa alimentară, sănătatea publică, cadrul instituţional şi juridic. A fost sistematizată experienţa de elaborare şi implementare a politicilor de pre-aderare în ţările Uniunii Europene nou aderate. Au fost identificate politicile de dezvoltare, ajustare structurală şi diversificare a agriculturii din Republicii Moldova pentru anii viitori.