Pagina principală » Noutăți și evenimente » Noutati » SEMINAR ÎN CADRUL PROIECTULUI-PILOT „PROMOVAREA ÎMBUNĂTĂŢIRII PERFORMANŢEI DE MEDIU A ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII (IMM)” - PARTE A INIŢIATIVEI COMISIEI EUROPENE „ECOLOGIZAREA ECONOMIILOR ÎN VECINĂTATEA ESTICĂ” (EAP GREEN)

SEMINAR ÎN CADRUL PROIECTULUI-PILOT „PROMOVAREA ÎMBUNĂTĂŢIRII PERFORMANŢEI DE MEDIU A ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII (IMM)” - PARTE A INIŢIATIVEI COMISIEI EUROPENE „ECOLOGIZAREA ECONOMIILOR ÎN VECINĂTATEA ESTICĂ” (EAP GREEN)
Vizualizări: 4023 / Publicat: 19-05-2014, 10:02 /

Seminar în cadrul proiectului-pilot „Promovarea Îmbunătăţirii Performanţei de Mediu a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (imm)” -

     Parte a Iniţiativei Comisiei Europene „Ecologizarea Economiilor în Vecinătatea Estică” (eap green)

 

 

La 15 mai curent, în cadrul proiectului ”Promovarea îmbunătăţirii performanţei de mediu a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM)” Ministerul Economiei al RM în cooperare cu Institutul Naţional de Cercetări Economice a organizat un seminar cu participarea şefilor secţiilor economie a Consiliilor raionale.

 


Proiectul pilot „Promovarea îmbunătăţirii performanţei de mediu a întreprinderilor mici şi mijlocii” (2014-2015) este o iniţiativă realizată în cadrul Comisiei Europene „Ecologizarea Economiilor în Vecinătatea Estică”, care se desfăşoară iniţial în două ţări ale Parteneriatului Estic (Armenia şi Republica Moldova) şi este implementată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

 

Institutul Naţional de Cercetări Economice este responsabil pentru una din etapele realizării proiectului, care include chestionarea a 400 de IMM-uri şi analiza rezultatelor acesteia în scopul identificării principalelor oportunităţi şi obstacole în domeniul îmbunătăţirii performanţelor de mediu ale IMM-urilor din ţările Parteneriatului Estic (inclusiv Moldova).

 

Participanţii la seminar au făcut cunoştinţă cu informaţia generală privind proiectul, precum şi metodologia realizării chestionării IMM-urilor în cadrul proiectului.