În data de 1 aprilie, 2016, în cadrul unei vizite la Institutul Naţional de Cercetări Economice s-a aflat o delegaţie compusă din: Dl. Dr. Torbjörn Becker, director al Şcolii Economice din Stockholm, Dl. Anders Paalzow, director al Centrului Baltic Internaţional de Studii în Politici Economice şi rector al Şcolii Economice din Stockholm, Filiala din Riga, Letonia ş.a.
În cadrul întrevederii au fost discutate probleme ce ţin de dezvoltarea economiei şi a ştiinţei economice din Republica Moldova pe parcursul ultimilor 20 de ani. În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte ale cercetărilor ce se efectuează în cadrul instituţiei, tematica proiectelor ştiinţifice atât din cadrul INCE cît şi în cadrul instituţiilor reprezentante de către delegaţia enunţată anterior. Directorul INCE, dl. Dr. hab., prof. univ. Alexandru Stratan, a făcut o incursiune în activitatea instituţiei pe care o conduce, iar oaspeţii şi-au exprimat ferma poziţie vizând calitatea înaltă şi complexitatea studiilor efectuate de către cercetătorii ştiinţifici ai INCE, precum şi importanţa diseminării acestora la mai multe nivele, un exemplu relevant fiind elaborarea studiului „Tendinţe în Economia Moldovei” (MET), care de fiecare dată trezeşte interes atât din partea auditoriului autohton cît şi a reprezentanţilor străini în Republica Moldova.
La finele întrevederii, a fost reiterată poziţia părţilor participante privind importanţa acestui tip de meeting-uri, şi au fost analizate posibile metode de cooperare între instituţiile respective.